deschide meniu

Galerie imagini (click pentru a mări)

Generalul Ion Antonescu la Alba Iulia

În cele două milenii de existenţă, în Alba Iulia au venit voievozi, regi, împăraţi şi preşedinţi, cu toţii arătând un interes special pentru oraşul de pe malul drept al Mureşului. La 1 decembrie 1940, atunci când se împlineau 22 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, generalul Antonescu, conducătorul statului, a fost şi el prezent în Alba Iulia. Adunarea naţională organizată a degajat un entuziasm greu de descris în cuvinte, la aceasta participând câteva zeci de mii de persoane venite din întreaga Transilvanie, dar şi din Bucureşti.

România Mare, înfăptuită în decursul anului 1918, în componenţa căreia intrau toate provinciile locuite de români şi având o suprafaţă de peste 295 000 km2, nu a rezistat decât 22 de ani, întrucât, în vara anului 1940, guvernul de la Bucureşti a cedat mai mult de 100 000 km2 Uniunii Sovietice, Ungariei şi Bulgariei, fără ca armata română să opună nici cea mai mică rezistenţă, ceea ce a fost mai mult decât o umilinţă naţională.

În această situaţie extrem de dificilă, la 5 septembrie 1940, regele Carol al II-lea i-a conferit generalului Ion Antonescu drepturi depline în conducerea statului, acesta dobândind astfel titulatura oficială de conducător, întocmai ca Adolf Hitler în Germania şi Benito Mussolini în Italia. Întrucât liderii liberali şi naţional-ţărănişti nu au vrut să sprijine un general ce se voia dictator, singura forţă politică care a colaborat cu Antonescu la conducerea ţării a fost Mişcarea Legionară, România fiind proclamată stat naţional-legionar la 14 septembrie 1940.

În existenţa sa bimilenară, Alba Iulia a fost vizitată de voievozi, regi, împăraţi şi preşedinţi, oraşul de pe malul drept al Mureşului fiind o destinaţie favorită pentru mai toţi şefii de stat care s-au perindat la conducerea voievodatului Transilvaniei, a Imperiului Habsburgic sau a României din secolele XX şi XXI. Voievodul Ioan de Hunedoara, împăratul austriac Iosif al II-lea, regii români Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I, liderii comunişti Petru Groza şi Nicolae Ceauşescu, preşedinţii Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi, mai nou, Klaus Iohannis, cu toţii au efectuat vizite în Alba Iulia. În condiţiile în care a condus ţara pentru aproape patru ani, din septembrie 1940 până în august 1944, generalul Antonescu (mareşal din august 1941) nu putea să nu fie şi el prezent în oraşul transilvănean de pe Mureş, „cetatea şi inima neamului românesc din Ardeal”, aşa cum era descris de un ziar al acelor vremuri.

La 1 decembrie 1940 se împlineau 22 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, zi pentru care s-au organizat serbări legionare grandioase la Alba Iulia, de la care nu a lipsit nici generalul Ion Antonescu, conducătorul statului. În întreaga Transilvanie şi în Bucureşti au fost organizate trenuri speciale care să ajungă în oraş, astfel că, încă de dimineaţă, zeci de mii de oameni erau pe Platoul Romanilor, îmbrăcaţi în cămăşi verzi, specifice Mişcării Legionare, fiecare unitate ocupându-şi locul destinat. La ora 9, oficialităţile de la Bucureşti au sosit în gara din Alba Iulia, fiind întâmpinaţi, printre alţii, de Aurel Bozdoc, primarul oraşului, Aurel Baciu, prefectul judeţului Alba, profesorul Sextil Puşcariu, rectorul Universităţii din Cluj-Sibiu, Partenie Ciopron, episcopul armatei, Policarp Moruşca, episcopul românilor din America şi Mihail Sturdza, ministrul de Externe. Din delegaţia oficială venită din capitală, alături de Ion Antonescu, conducătorul statului şi preşedintele Consiliului de Miniştri, au mai făcut parte Horia Sima, comandantul Mişcării Legionare şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, Alexandru Cretzianu, ministrul de Finanţe, profesorul P. P. Panaitescu, rectorul Universităţii din Bucureşti, Victor Medrea, şeful protocolului legionar şi directorul general al Presei, generalul Ilie Şteflea, la care pot fi adăugaţi mai mulţi reprezentanţi ai presei româneşti şi străine.

Aderarea României la Axă, semnată doar cu o săptămână înainte, făcea ca sute de drapele româneşti, germane, italiene şi japoneze să împodobească peronul de la un capăt la celălalt, în timp ce faţada gării era pavoazată toată în verde. Ion Antonescu a fost întâmpinat în mod tradiţional cu pâine şi sare de însuşi primarul oraşului, după care o companie militară românească şi un detaşament german au prezentat onorul în faţa înalţilor oaspeţi. După vizitarea sediului Episcopiei Armatei, a câtorva unităţi militare şi a muzeului albaiulian, întreaga delegaţie s-a îndreptat spre Catedrala Încoronării, acolo unde, începând cu ora 10,30, a fost oficiat un Te Deum, urmat de mai multe discursuri, dintre care cele mai importante au fost cele ale lui Ion Antonescu şi Horia Sima.

După discursuri, Sala Unirii a reprezentat următorul obiectiv vizitat de demnitarii de la Bucureşti, după care, prin faţa unei estrade special construite au defilat delegaţii legionare venite din toată ţara, grupuri de studenţi şi muncitori, urmate de detaşamente militare. În condiţiile în care cu doar trei luni în urmă o bună parte din Transilvania fusese cedată Ungariei prin Dictatul de la Viena, adunarea naţională de la Alba Iulia a reprezentat expresia unei uriaşe speranţe, zeci de mii de oameni arătând un entuziasm ce greu poate fi descris în cuvinte. La 5,30, tot cu trenul, înalţii demnitari în frunte cu Ion Antonescu s-au îndreptat spre Bucureşti, nu înainte de a participa la o recepţie în sala de festivităţi a Episcopiei Armatei.

Executat prin împuşcare în anul 1946, în urma unui proces de tip stalinist, mareşalul Ion Antonescu a fost considerat în primele două decenii de comunism un trădător al intereselor naţionale şi un criminal de război datorită atacării Uniunii Sovietice în iunie 1941. Reabilitat parţial în timpul regimului condus de Nicolae Ceauşescu, datorită accentului pus pe valorile naţionale, personalitatea mareşalului a fost supraevaluată după 1989, fiind văzut de mulţi ca un simbol al patriotismului, al integrităţii şi al competenţei militare. Ion Antonescu a fost însă atât patriot, cât şi criminal de război, întrucât, între 1940 şi 1944, el a fost principalul vinovat de uciderea a cel puţin 250 000 de evrei, în special din Basarabia şi Bucovina de Nord. (S.A.)