deschide meniu

Galerie imagini (click pentru a mări)

Biserica reformată - calvină

Situată în oraşul de jos, pe actuala stradă Regina Maria, este singura biserică reformată calvină din Alba Iulia. A fost construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, la scurt timp după mutarea spre răsărit a vetrei oraşului exterior, în nou-constituitul cartier al etnicilor maghiari.

Construirea noii fortificaţii bastionare, de tip Vauban, între 1715 şi 1738 a produs transformări importante în ceea ce priveşte morfologia urbană la Alba Iulia. Dimensiunile noii incinte, precum şi necesitatea realizării unei întinse esplanade, cu lăţimea cuprinsă între 200 şi 500 m, au impus mutarea spre est a vetrei locuite din afara zidurilor. Astfel, în paralel cu edificarea cetăţii, în zona de luncă mărginită la est de cursul râului Mureş, s-au constituit noile cartiere şi suburbii ale localităţii, ansamblu ce va fi numit de către localnici „oraşul de jos”. Existau trei „cartiere”, constituite pe criterii etnice: maghiar, german şi românesc (Lipoveni), cărora, mai târziu, li s-au adăugat suburbiile Heiuş şi Maieri.

Cartierul etnicilor maghiari era considerat a fi partea principală a oraşului, el fiind situat în zona centrală a noii aşezări. Se învecina la sud cu suburbia Heiuş şi era mărginit la nord-est de râul Ampoi, pe malul stâng al acestuia aflându-se „cartierul” Lipoveni, iar spre est se întindea până în apropierea râului Mureş. În planurile din secolele XVIII şi XIX este marcat de obicei cu numele Város (oraş).

După mutarea populaţiei în noul cartier, era necesară construirea unei biserici. Comunitatea reformată nu mai deţinea niciun lăcaş de cult, după ce catedrala „Sf. Mihail” din cetate, folosită de reformaţi încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, a fost restituită Bisericii Romano-Catolice, în anul 1715. În acest context, ca o măsură provizorie, în zona centrală a cartierului s-a construit o capelă ce a servit drept biserică până la jumătatea secolului al XVIII-lea, când, aflată într-o stare avansată de degradare şi devenită neîncăpătoare, a fost înlocuită cu actuala construcţie.

La 5 aprilie 1756, ca urmare a solicitărilor adresate de comunitatea reformată, împărăteasa Maria Tereza (1740-1780) a aprobat construcţia unei noi biserici la Alba Iulia. Lucrările au început în anul 1757 şi s-au încheiat în 1761, după cum s-a consemnat într-o inscripţie amplasată deasupra intrării în biserică, pe latura de nord a turnului-clopotniţă. Edificarea ei a fost posibilă datorită sprijinului financiar acordat de membrii comunităţii reformate, cetăţeni de rând, dar şi nobili, dintre care un rol important l-au avut contele János Lázár, în calitate de comite şi prim-curator, şi preotul István Málnási.

Astfel, s-a ridicat un edificiu cu dimensiuni relativ modeste, dar cu un plan aparte, fiind o biserică de tip sală, alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară închisă la capetele de est şi de vest cu câte o absidă semicirculară şi dintr-un turn-clopotniţă, de secţiune pătrată, dispus în partea mediană a faţadei de nord. Nava este acoperită cu o boltă semicilindrică cu penetraţii, sprijinită pe arce dublou ce se descarcă pe pilaştri. Interiorul este sobru, existând puţine elemente decorative, situate pe arcele ce sprijină pânza de boltă. În apropierea absidelor sunt amenajate tribune, pe cea de la est este instalată o orgă, cea de la vest fiind destinată credincioşilor. Pe peretele sudic al navei se află amvonul, cu un baldachin de lemn, realizat în 1765.

Exteriorul, la fel de sobru, este ritmat pe latura de nord de pilaştri ce susţin o friză nedecorată şi, pe faţadele estică şi sudică, de contraforţi treptaţi. La începutul secolului XX, în turnul-clopotniţă exista un ceas, ale cărui cadrane erau dispuse pe fiecare dintre laturi, sub cornişă. În apropiere se afla cimitirul, iar de la începutul secolului XX, pe lângă biserică funcţiona o şcoală primară, de educaţia copiilor îngrijindu-se un învăţător.

În anul 1860 biserica a suferit o reparaţie de amploare, care nu a rezolvat însă toate problemele, după cum se poate observa din imaginile datând de la începutul secolului XX, în care sunt vizibile fisuri în zona absidei de est. Lucrări de restaurare au avut loc în anii ’70 şi ’90 ai secolului trecut, în urma cărora biserica a dobândit aspectul pe care îl are şi în prezent. (C.A.)