deschide meniu

Galerie imagini (click pentru a mări)

Dincolo de praful lumii rurale. Preotul şi cronicarul Nicolae Cado (1878-1925) din Pâclişa

Parohia ortodoxă Pâclişa a fost una modestă la nivelul parohiilor din Protopopiatul Alba Iuliei în secolul al XIX-lea. Ieşirea sa din anonimat s-a datorat preotului Nicolae Cado, care a slujit în această biserică între anii 1878 şi 1925, autor al unei apreciate cronici parohiale. Prin calitatea efortului său cronicistic, dar şi organizatoric, preotul Cado se distinge în cadrul intelectualităţii rurale transilvănene a vremurilor sale.

Satul transilvănean a fost onorat, nu de puţine ori, de personalităţi locale al căror destin se împleteşte cu cel al comunităţii pe care au slujit-o, cu o veneraţie ale cărei dimensiuni azi greu le înţelegem. O astfel de poveste s-a petrecut lângă Alba Iulia, în satul Pâclişa, în a cărui istorie din ultimii 200 de ani se distinge o familie care a creat o adevărată „dinastie” preoţească. Cel mai important reprezentat al acesteia a fost preotul Nicolae Cado, cel care a slujit parohia Pâclişa timp de 47 de ani, între 1878 şi 1925. Tatăl său, Nicolae Cado senior, a fost şi el preot în Pâclişa, iar mama sa, Maria, fusese fata preotului Clemente Popoviciu, din aceeaşi parohie, cu rădăcini preoţeşti ce coboară în sat până în veacul al XVIII-lea.

Nicolae Cado jr. a urmat şcoala erarială din Partoş, cursurile şcolii normale romano-catolice, apoi ale gimnaziului din Alba Iulia. Eşuând în încercarea de a urma filosofia, devine absolvent de teologie la Sibiu în anul 1877, unde în timpul liber a fost secretar al cancelariei consistoriale. Hirotonit ca preot, va sluji o scurtă perioadă de timp în parohia Josefini din Sibiu, după care de la 1 ianuarie 1878 va ajunge preot în satul natal.

Nicolae Cado a fost notar al Protopopiatului Alba Iuliei dar şi membru al despărţământului ASTRA Alba Iulia. Dovedind un altruism comun multor intelectuali de la începutul secolului XX, din averea sa a creat un fond în vederea zidirii unei biserici noi în Pâclişa, precum şi a unei case parohiale, vis năruit însă de reforma monetară de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Lunga perioadă de păstorire l-a trecut pe Cado prin timpuri şi conjuncturi istorice dintre cele mai diverse. A trăit sub regimurile habsburgic, austro-ungar şi apoi prin cel românesc. A descris cu frumuseţea graiului ardelean cum a simţit el faptele din istoria satului, cum ar fi de pildă participarea pâclişenilor la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Despre acest important moment, Cado spune următoarele: „După ce au fost toţi adunaţi, eu, îmbrăcat în reverenzi, am eşit în uliţă, le-am ţinut celor adunaţi o vorbire însufleţitoare, apoi cu toţii am rostit un Tatăl Nostru şi am zis un: Doamne ajută, făcând una cu toţii semnul sfintei Cruci, după care am intonat cu toţii imnul naţional Deşteaptă-te Române! În sfârşit, ne-am pus în rând frumos şi amu plecat”. Un moment de bucurie a fost pentru preotul pâclişan şi vizitarea Regatului României în anul 1906, încheindu-şi consemnarea „[…] mulţămind lui Dumnezeu că mi-a dat să ajung să văd România, Bucureştii, Constanţa, Dunărea şi Marea Neagră”.

Cea mai valoroasă moştenire a lui Cado, care îl plasează în galeria de frunte a celor care au îmbrăţişat genul cronistic românesc, este „Condica parohiei greco-orientale Pâclişa”, scrisă cu un talent nativ şi într-o frumoasă limbă a vremii sale. Lui Cado nu i-a plăcut doar să scrie, să consemneze, în condica pe care o ţinea, evenimente diverse, ci a şi studiat cu atenţie însemnările marginale pe care preoţii dinaintea sa le-au lăsat pe cărţile liturgice din patrimoniul parohiei. Exemplul său a constituit şi un îndemn pentru urmaşii săi în parohie, care au continuat condica lui Cado, până la mijlocul veacului trecut. Acelaşi exerciţiu l-a încercat cu succes şi prin redactarea unei mici cronici a parohiei Inuri, cât a slujit ca preot şi acolo. O foarte bună apreciere a calităţilor sale deosebite o face în epocă protopopul Alexandru Baba, cel care, în anul 1937, îl caracteriza pe Nicolae Cado drept un „[...] preot cărturar şi un cronicar desăvârşit, care ar fi putut ilustra cu competinţe excelente un birou statistic ori un exactorat pe întreaga patriarhie [...]”.

Imaginea preotului Nicolae Cado ne este cunoscută din puţine fotografii de epocă, din perioada anilor 1912 şi 1914. În ele se distinge chipul ferm, dar senin, al păstorului de suflete, al truditorului în folosul bisericii şi al credincioşilor, aflat către apusul vieţii sale. Ceea ce imaginea fotografică nu a reuşit să surprindă au făcut-o faptele preotului, aduse la lumină de curând publicului larg, prin publicarea condicii şi biografiei sale. Toate acestea au reuşit să redescopere una dintre figurile marcante ale clerului român transilvănean care, născut şi trăit în praful lumii rurale, şi-a oferit tributul în folosul semenilor săi. Într-un sat mic, dintr-o lume care devenea tot mai mare. (C.I.P.)