deschide meniu

Galerie imagini (click pentru a mări)

Lupa Romana - sau nevoia de latinitate

Legenda întemeierii Romei este ilustrată prin reprezentările Lupei Capitoline sau a lupei romane. Acest simbol, echivalent în Antichitate cu venerarea spiritului roman (latin) şi, implicit, a împăratului, îl regăsim şi în Dacia. La Apulum, două monumente, dintre care unul pierdut, încastrat în zidăria porţii castrului roman, fac dovada acestei legături cu simbolurile Romei. În anul 1993 în Alba Iulia a fost dezvelită statuia Lupei Capitoline, donaţie a oraşului italian Alessandria.

Legenda întemeierii Romei a primit o frumoasă şi celebră înfăţişare sculpturală prin Lupa Capitolina (lupoaica de pe Capitol). Prima operă cunoscută, turnată în bronz, de origine etruscă (datând din sec. V. a. Chr.) (fig. 1), a apărut înainte ca miturile naşterii Romei să se cristalizeze îndeajuns. Motiv pentru care cei doi gemeni, Romulus şi Remus, ce s-ar fi născut în urma unei legături dintre zeul Marte şi o vestală, Rhea Silvia, nu au existat iniţial, fiind puşi în operă abia în Renaştere. De aceea, modelul „clasic” trebuie să fi fost, în fapt, nu Lupa Capitolina, ci reprezentarea de pe o placă de pe Palatinul Romei, pusă de edilii Gnaeus şi Quintus Ohulnius, în anul 296 a. Chr. Începând cu primul împărat roman, Octavianus Augustus, cel care acordă o mare importanţă cultului lui Romulus, iconografia lupei romane începe să se dezvolte, dominând prin constanţă întreaga epocă imperială, fiind regăsită pe cele mai diverse obiecte utilitare ori monumente. Cea mai lungă serie iconografică o vom întâlni pe monede, emise începând cu Augustus, până în veacul al V-lea, în timpul regelui ostrogot Theodoric cel Mare.

Dacia a cunoscut şi ea în cadrul artei sale provinciale reprezentări ale lupoaicei cu gemeni, după prototipul palatin. De o valoare artistică scăzută, asemenea opere, nouă la număr, au fost descoperite cu predilecţie în mediul urban (Apulum, Potaissa) sau militar al Daciei intracarpatice (Cristeşti, Ilişua, Brâncoveneşti, Gilău, Gherla şi Aiud). O excepţie o constituie o gemă de inel cu această imagine descoperită la Romula (în Oltenia de azi). Toate reprezentările în piatră aparţin unor sculpturi funerare. Respectând iconografia antică, lupoaica este redată, în general, din profil, cu capul întors spre dreapta, către cei doi sugari. Lupa romana nu a fost folosită în mod întâmplător în iconografia provinciilor romane. Ea trebuie să fi ilustrat, în primul rând, ideea de cetăţean roman, de romanitate şi de loialitate faţă de împărat, faţă de Roma şi simbolurile ei.

Descoperirile din anticul Apulum (cu cele două aglomerări urbane ale sale) ne sunt cunoscute prin intermediul a două reliefuri, dintre care unul funerar, lucrat destul de neîngrijit, în maniera artei provinciale (fig. 2). Cel de-al doilea, dispărut inexplicabil cu mult timp în urmă, suscită un interes aparte, întrucât ne este cunoscut doar din relatărilor unor călători care au descris cetatea Alba Iuliei  în secolul al XVII-lea. Aceste relatări vorbesc despre o piatră sculptată cu lupoaica şi cei doi gemeni, prezentă pe faţada porţii răsăritene („Sf. Gheorghe”), intrare care a corespuns porţii pretoriene a castrului roman. David Frölich, călător prin Transilvania în anii 1629-1630, ne relatează, în acest sens, următoarele: „În poarta oraşului sunt săpaţi în piatră Romulus şi Remus sugând de la lupoaică”. De asemenea, Conrad Iacob Hiltebrandt, vizitând şi el în mai multe rânduri Transilvania, între anii 1656 şi 1658, povesteşte că „Domnii soli au descălecat la poartă unde erau sculptaţi pe o piatră prinsă în zid Romulus şi Remus sugând de la lupoaică”. Tot în acelaşi secol, cronicarul Wolfgang Bethlen relata: „Cetatea are două porţi gemene, una către răsărit, care priveşte spre Mureş şi către râul Ampoi, având faţă de acestea o distanţă de 1000 paşi. Se numeşte Poarta Sfântul Gheorghe, fiind întărită cu o barbacană. Pe această poartă se află imaginea lui Romulus şi Remus alăptaţi de o lupoaică, probabil sculptaţi de către romani”. Despre soarta acestui monument, care a dăinuit vizibil intemperiilor 1500 de ani, nu se mai ştie însă nimic. Nu este exclus ca acesta să fi luat drumul altor monumente apulense, spre curţi nobiliare europene, odată cu demolarea vechilor porţi antice şi medievale şi construirea noii cetăţi de tip Vauban, la începutul veacului al XVIII-lea. Un caz apropiat îl regăsim în cazul cetăţii de la Titel (Voivodina, Serbia), unde se afla încastrat, de data aceasta în perioada medievală, un relief antic cu lupa romana.

Astăzi, multe copii moderne pot fi întâlnite în întreaga lume, trecând şi oceanele, până în Statele Unite ale Americii, Japonia, Australia sau Argentina. Însă cele mai multe le regăsim în spaţiul românesc, unele fiind donate de statul italian începând cu primele decenii ale secolului al XX-lea (Cluj, Bucureşti, Chişinău, Timişoara), simbolizând pregnant ideea de romanitate şi latinitate a celor două popoare. Soarta unora dintre acestea a fost dramatică, suportând nenumărate relocări sau distrugeri, din cauza regimurilor politice care s-au succedat în timp. La Alba Iulia, interesul de readucere în actualitate a simbolului Romei s-a concretizat târziu, raportat la istoria romană de excepţie a oraşului. În anul 1993, o statuie cu lupoaica şi cei doi gemeni (fig. 3) a fost donată de către oraşul Alessandria (Italia) şi aşezată pe o coloană cu capitel în Piaţa Alessandria, unde poate fi şi astăzi privită de trecători. (C.I.P.)