deschide meniu

Galerie imagini (click pentru a mări)

Vechi si nou... (misca cursorul peste imagine pentru a observa transformarea)

old photo old photo

Bani şi putere. Monetăria de la Alba Iulia

Una dintre secvenţele importante ale istoriei oraşului Alba Iulia se leagă de activitatea monetăriei.

Activitatea acesteia a acoperit două mari perioade: cea a principatului şi cea de după anul 1700, până la 1871. Primele monede au fost bătute în timpul principelui Gabriel Báthory, începând cu anul 1611, însă apogeul vechii monetării este atins sub principele Gabriel Bethlen, care a emis între anii 1618-1622 o mare masă monetară, incluzând şi piese de aur. O parte a acestor piese era bătută clandestin.

„Noua monetărie” a fost deschisă după cucerirea cetăţii de către austrieci, fiind dotată cu utilităţi moderne. Ea a funcţionat în clădirile aflate între arsenalul cetăţii şi intendenţă. Astăzi, doar câteva ruine mai amintesc de monetăria oraşului.

Statutul de capitală a Principatului Transilvaniei, pe care oraşul Alba Iulia l-a deţinut timp de un secol şi jumătate, a fost dublat şi prin faptul că a devenit unul dintre centrele monetare ale Europei Centrale. După cucerirea habsburgică monetăria reuşeşte să se impună la nivelul imperiului, dobândindu-şi curând statutul de monetărie de primă mână a monarhiei austriece.

Alegerea oraşului a fost înlesnită şi de prezenţa minelor din Zlatna şi a celor din Apuseni, unde se extrăgeau metalele folosite la baterea monedelor. La Alba Iulia au funcţionat de-a lungul timpului două monetării: cea „veche” şi cea „nouă”, prima activând cu mai multe întreruperi.

Prima monetărie de la Alba Iulia (epoca Principatului)

Datele despre o monetărie medievală nu se cunosc. Cel care a bătut primele monede la Alba Iulia a fost principele Gabriel Báthory. Monedele emise în ultimii săi ani de domnie, între 1610-1611 şi 1613, au fost în tiraj mic, iar atelierul monetar nu era unul oficial, întrucât nu a primit acceptul monarhiei ungare.

Odată cu venirea pe tronul Transilvaniei a lui Gabriel Bethlen (1613-1629) monetăria de la Alba Iulia va juca un rol extrem de important în planul său de guvernare. Anii săi de domnie corespund „epocii de aur” a Principatului Transilvaniei, echivalenţi unei intense activităţi financiare, economice şi edilitare. Măreţul său proiect renascentist a fost susţinut şi cu ajutorul monetăriei care funcţiona în cetatea princiară, a cărei activitate se reia în perioada 1618-1622. Clandestinitatea monetăriei nu dispăruse în totalitate. Falsificarea s-a făcut cu concursul direct al principelui, din cei cinci ani de emisiuni ale acestuia, în primii doi ani monedele s-au bătut ilegal. Tacit, susţinut şi de nobilii apropiaţi, principele îşi procurase venituri apreciabile de pe urma acestei activităţi. O mare cantitate de monedă din aur a fost destinată, apoi, plăţii tributului sau unor favoruri către Poarta Otomană. Deşi obligat de rege să stopeze fenomenul falsificării monedelor, Bethlen se va rezuma la câteva măsuri puse în practică de prea puţine ori, şi nu întotdeauna şi în cazul său. Astfel, în anul 1619, Dieta Transilvaniei se vede nevoită să ia măsuri de eradicare a acestei practici.

Monetăria Principatului a bătut o masă monetară extrem de diversă, cuprinzând piese mărunte, dar şi ducaţi şi taleri. Multe erau de aur, având caracter jubiliar. O astfel de monedă este cea emisă în 25 august 1620, prilejuită de urcarea pe tron a lui Gabriel Bethlen ca rege al Ungariei. Unele monede albaiuliene ilustrează nivelul ridicat al artei monetare atins în capitala Principatului. Cele cu valoarea nominală cea mai mare, de 100 ducaţi, considerate adevărate rarităţi numismatice, au fost emise sub principele Mihai Apafi (1661-1690).

Clădirea vechii monetării nu a putut fi localizată; se ştie doar că funcţiona anterior în aşa-numita „casă Báthory”, probabil sub corpurile viitorului Liceu Mailáth. Ea se pare că a dispărut în urma distrugerii cetăţii din timpul invaziei tătaro-turce din anii 1658 şi 1662. Ulterior, monetăria va funcţiona în clădirea fostei mănăstiri benedectine, unde se afla probabil şi după redeschiderea atelierelor monetare după anul 1699.

A doua monetărie de la Alba Iulia („Noua monetărie”)

Reînfiinţarea monetăriei se datorează noilor condiţii politice impuse în urma cuceririi Transilvaniei de către austrieci. Reamenajarea cazonă a cetăţii din Alba Iulia includea şi edificarea unei monetării noi, într-un moment în care vechi ateliere monetare transilvănene, cu tradiţie (Cluj, Sibiu), nu mai funcţionau.

Monetăria a activat, după cum s-a văzut, în locuri diferite celui unde se află încă ruinele ultimului ansamblu, aflat între clădirea Arsenalului şi Intendenţă. După redeschiderea acesteia, în jurul anului 1700, monetăria se pare că a ocupat spaţiile dezafectate ale unei foste mănăstiri de călugăriţe. Construcţia clădirilor acesteia a fost realizată între anii 1714-1717, luând aspectul unui pătrat, cu etaj, înconjurat de ateliere şi locuinţe, ce beneficiau şi de două fântâni interioare. Spre drum se deschideau două porţi mari. Corpul principal era masiv, sprijinite parţial de contraforturi. Aici se afla şi una dintre cele două porţi de acces, prevăzută cu un fronton simplu. De monetărie ţineau şi grajdurile pentru cai, o remiză pentru căruţe, pivniţe şi parcele de grădini. Inventarele atelierelor sau camerelor păstrate până la noi, din perioada 1718-1823, ne ajută să cunoaştem amănunte foarte precise, de la dimensiunile încăperilor, utilarea monetăriei, până la cele mai mici detalii (cum ar fi tipul geamurilor, feronerie, tipul de sobe sau chiar lenjeria de pat!). Ca să oferim, de pildă, un singur exemplu, din anul 1823, maistrul monetar beneficia de 8 camere, din care două folosite ca laborator, ce dispuneau în total de 14 uşi, 6 sobe, 25 balamale şi 13 lacăte. Monetăriei îi aparţinea şi un laborator de sublimare a mercurului şi un laminor ridicate în anii 1761 şi 1799 la Miceşti. Din păcate, din vechile clădiri ale monetăriei moderne azi mai sunt vizibile doar ruinele zidurilor exterioare, cu golurile de ferestre renascentiste şi ale celor două porţi mari de pe latura nordică.

Clădirea poligonală cu plan neregulat - cunoscută din mai multe fotografii realizate de către Adalbert Cserni (vezi foto), interpretată în mod greşit drept capelă - reprezintă crivacul acţionat de cai utilizat pentru laminarea lingourilor. Arhitectura sa, de influenţă barocă, se dezvoltă pe două/trei niveluri, fiind acoperită cu un acoperiş ascuţit.

Veniturile monetăriei erau foarte mari iar prestigiul acesteia s-a consolidat în timp. Alba Iulia s-a situat de multe ori pe locul al doilea în Imperiu, imediat după Viena, în privinţa baterii monedelor de aur. Siglele cele mai întâlnite ale monetăriei din Alba Iulia sunt: C-A, C, E, Gy.F.

Ultima monetărie a funcţionat până în anul 1871, an în care se decide închiderea şi transferul bunurilor sale la monetăria din Kremnica (Slovacia) sau la uzinele din Zlatna. În jur de 50 de cutii cu documente din arhiva monetăriei au ajuns aici în anii 1871-1872, formând o arhivă necunoscută, în mare măsură, despre o secvenţă importantă a istoriei Alba Iuliei. Ulterior dezafectării sale, în clădirile fostei monetării va funcţiona Tribunalul (Curtea de Apel, Judecătoria de Ocol şi Penitenciarul Oraşului), urmând ca în anul 1903 complexul să fie demolat.

De-a lungul existenţei sale, activitatea monetăriei oraşului s-a împletit într-un mod extrem de strâns cu puterea princiară, regală sau imperială. Interese urzite aici sau nu au alimentat permanent spusele potrivit cărora banii înseamnă putere, iar puterea este susţinută cu bani. Negrii sau nu. De care un principe abil precum Gabriel Bethlen a reuşit să se folosească la Alba Iulia în ridicarea celebrului palat, invidiat chiar şi de prădătorii care-l vor arunca în ruină. (C.I.P.)