deschide meniu

Galerie imagini (click pentru a mări)

Rezidența regală a ținutului Mureș

În deceniile interbelice, autoritățile centrale și locale au încercat adesea să remedieze discrepanța dintre importanța istorică a Alba Iuliei și poziția reală a orașului între centrele urbane ale țării. Semne de schimbare au apărut abia în deceniul patru al secolului XX, când, pe fondul evoluției proiectelor de regionalizare, orașului de pe Mureș i s-a pregătit o importanță administrativă de natură să-i extindă autoritatea dincolo de limitele județului. În perioada 1938-1940 Alba Iulia a jucat rolul de sediu al rezidenței regale a ținutului Mureș.

O revenire mai atentă la gândirea administrativă românească din perioada interbelică evidenţiază faptul că proiectele de regionalizare, implicit viziunea asupra rolului Alba Iuliei într-o atare perspectivă, nu datează doar din 1938. După cum se ştie, Iuliu Maniu a fost unul dintre cei mai sinceri susţinători ai descentralizării administrative. În 1924, artizanul României Mari îşi asuma îndrăzneaţa opinie că viitorul aparţine unor unităţi politico-economice mai largi, puţin contând dacă acestea poartă numele de confederaţii sau de federaţii. Iată-l așadar pe Iuliu Maniu, cel care a candidat în perioada 1919-1937 pentru mandate de deputat în circumscripția electorală Alba Iulia, drept un precursor, în planul ideilor, al Uniunii Europene. Acelaşi Iuliu Maniu, în calitate de prim-ministru, a girat în 1929 aplicarea primei reforme administrative regionaliste din istoria modernă a României, constând în crearea a șapte directorate care preluau o parte din atribuțiile guvernului în relațiile cu administrația locală.

Reforma administrativă din 1938 a împărţit România în zece ţinuturi: Someş, Mureş, Olt, Bucegi, Timiş, Prut, Marea, Dunărea de Jos, Nistru şi Suceava.

Noua structură regională, ținutul Mureș, cu reședința la Alba Iulia, îngloba nouă judeţe: Alba, Ciuc, Făgăraş, Mureş, Odorhei, Sibiu, Târnava Mare, Târnava Mică şi Turda. Alba Iulia era departe de a deţine primatul sub aspectul numărului populaţiei sau al potenţialului economic, fiind depăşită la aceşti parametri de alte cinci oraşe din ținut: Sibiu, Târgu Mureş, Turda, Mediaş şi Sighişoara. Scopul desemnării reşedinţei ţinutului era însă acela, prezentat deja, al generării unui proces de dezvoltare care să pună statutul economic, social şi cultural al oraşului în concordanţă cu bilanţul său istoric fără egal.

În decretul din 1939, conducătorul ţinutului a primit titulatura de rezident regal. El era considerat însă reprezentant al guvernului şi administratorul zonei sale de competență.

Importanța acordată ținutului Mureș între structurile analoge este ilustrată de personalitatea rezidentului său regal și de nivelul reprezentării oficiale la instalarea sa. Dănilă Papp (1868-1950) a fost fiul unui funcționar din Zarand. El a urmat, din 1887, cursurile Academiei Militare Tereziene din Viena, apoi pe cele ale Școlii Superioare de Geniu din capitala imperiului. În timpul Primului Război Mondial, Dănilă Papp a ajuns la gradul de colonel și la funcția de comandant de brigadă. A obținut victorii răsunătoare pe fronturile din Galiția, Bucovina și Italia. A avut parte de aprecieri deosebite din partea superiorilor săi. Brigăzii pe care o comanda i-a fost dat numele său, „Brigade Papp Dandár”.

Loialitatea sa militară s-a manifestat și după 1 decembrie 1918. El a fost încadrat în armata română, ajungând în 1930, în ajunul trecerii în rezervă, la gradul de general de divizie.

La 18 august 1938, rezidentul regal Dănilă Papp a fost instalat la Alba Iulia în prezența lui Miron Cristea, patriarh al României și președinte al Consiliului de Miniștri, a ministrului de Interne, Armand Călinescu, și a episcopului Armatei, Partenie Ciopron.

În evocarea destinului unui oraş, nu putem ignora faptul că Decretul-lege pentru reforma administrativă din 13 august 1938 era conceput pe fondul unui proces mai amplu menit să pună bazele statului autoritar instituit de regele Carol al II-lea. Cele arătate mai sus ameliorează însă perspectiva asupra ţinuturilor. Putem deduce că regionalizarea, aşa cum a fost aplicată în deceniul al patrulea al secolului XX, nu a fost o invenţie a carlismului. Punerea ei în practică constituia continuarea unui proces teoretizat şi experimentat încă din deceniul anterior. Totuși, misiunea lui Dănilă Papp nu putea fi decât una bivalentă. Pe de o parte, el trebuia să asigure crearea în ținut a structurilor noului regim: breslele profesionale de inspirație fascistă, partidul unic – Frontul Renașterii Naționale, Garda Națională a frontului și organizația de tineret Straja Țării. Pe de altă parte, dând curs unor înclinații personale firești, el a devenit membru al „Astrei”, sprijinind activitatea acestei societăți culturale ca și pe cea a nou-înființatului Muzeu Regional din Alba Iulia. A inițiat crearea unor școli de meserii în județul Alba.

Dispariția intempestivă a rezidenței regale face dificilă stabilirea unui bilanț al instituției. Abdicarea lui Carol al II-lea la 6 septembrie 1940 a fost urmată la câteva zile de desființarea structurilor carliste, inclusiv a ținuturilor. Dănilă Papp și-a pierdut funcția de rezident, dar nu a căzut în dizgrația noii puteri. Ion Antonescu l-a numit ministru plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun, demnitate pe care a deținut-o până în 1944. Dacă Dănilă Papp și-a menținut prestigiul în fața Conducătorului Statului, care nu a văzut în el un exponent al carlismului, nu același lucru se poate spune despre regimul comunist. Generalul și-a petrecut ultimii ani din viață (1944-1950) la Sibiu, pe fondul unor neînchipuite persecuții și privațiuni. (V.M.)