deschide meniu

Galerie imagini (click pentru a mări)

Strada Păcii

S-a perpetuat în Cetate o anumită tradiţie urbană păstrată prin câteva aliniamente stradale, de pe vremea castrului roman al Legiunii a XIII-a Gemina. Această realitate a rămas confirmată chiar şi în cazul unor străzi secundare, care au rezistat prin proprietăţile lor civile, poziţionate pe ambele fronturi stradale, pe parcursul epocii medievale şi moderne. În modernitate, o asemenea stradă a purtat, pe rând, diverse denumiri: strada Italienilor, strada Poştei, Fogarasy Mihály utca, Axente Sever, Rosa Luxenburg, strada Bibliotecii, strada Păcii sau strada Patriarh Miron Cristea.

În planurile Cetăţii făcute succesiv în secolul al XVIII-lea, de către arhitecţii militari Visconti (1714), Weiss (1731, 1736-1738) sau Böhn [Böhm?] (1747) se poate vedea transformarea Cetăţii exclusiv într-o reşedinţă militară şi administrativă, prin refuncţionalizarea clădirilor civile medievale importante şi realocarea lor în funcție de noile nevoi ale militarilor şi funcţionarilor habsburgici; cu puţine excepţii. Între acestea se aflau clădirile de pe vechea stradă a Italienilor redenumită - după principala clădire publică, de la nr. 28, Casa Poştei - strada Poştei, aşa cum putem vedea în planurile cetăţii de la jumătatea secolului al XIX-lea (1851). După anul 1900, strada s-a numit pe rând: Fogarasy Mihály utca, apoi, după 1918, Axente Sever, Rosa Luxenburg, strada Bibliotecii, strada Păcii sau strada Patriarh Miron Cristea.

Odinioară, strada lega mănăstirea trinitarienilor, transformată de episcopul romano-catolic Ignác Batthyány, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, într-o somptuoasă bibliotecă, de catedrala romano-catolică. Pe axa sud-nord, strada Păcii, perpendiculară pe strada Unirii (Erzsébet utca), delimitată de reşedinţa comandantului cetăţii (vechea Casă Mikó ridicată şi ea în secolul al XVII-lea) a folosit se pare traseul unei vechi străzi din castrul roman. De-a lungul vremii, a fost, din câte ştim, singura stradă din cetate care şi-a păstrat caracterul civil. Călătorul poate surprinde frontul stradal care a reuşit să păstreze urmele locuirii medievale din cetate, datând din secolul al XVI-lea, acestea fiind vizibile şi astăzi. La nr. 2 s-a descoperit recent refuncţionalizarea [?] ancadramentelor unei ferestre gotice, pentru ca la nr. 3 trecătorul să poată observa faţada unei case care conservă elemente de arhitectură renascentistă şi barocă. Casa Poştei, de la nr. 28, mai demult clădirea emblematică a străzii, astăzi ea mai dezvăluie doar rămăşiţele impresionantei arhitecturi eclectice de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Cu toate transformările produse în Cetate în secolul al XVIII-lea, strada a fost puţin afectată de demolări, trama stradală şi clădirile păstrându-şi tipologia. Acest lucru s-a datorat faptului că în ciuda exproprierilor făcute de habsburgi în cetate, pe această alee s-au păstrat proprietăţile private, aici continuând să locuiască şi pe parcursul secolului al XIX-lea familii de preoţi, intelectuali sau meseriaşi. Familia Boros, la nr. 24, familia naturalistului, istoricului şi fotografului Adalbert Cserni, la nr. 11, descendenţii familiei episcopului romano-catolic Ignatius Winkler, la nr. 34, familia Weber, la nr. 38 sau familia Tischer, la nr. 39.

Aşa cum putem vedea în fotografiile făcute de Adalbert Cserni, pe la 1900, deşi beneficia de canalizare şi iluminat public cu gaz, strada rămânea nepavată, cu excepţia trotuarelor. Locuinţele aveau curţi şi grădini frumos îngrijite, casele erau construite din piatră şi zid de cărămidă, iar proprietăţile erau împrejmuite cu garduri făcute din lemn.

Clădirile au rămas şi astăzi proprietăţi private. Cele mai multe dintre ele aparţin Bisericii Romano-Catolice şi chiar dacă în majoritate sunt îngrijite, ele îşi aşteaptă încă restaurarea. (L.S.)