deschide meniu

Galerie imagini (click pentru a mări)

Palatul principilor

Palatul principilor din Alba Iulia constituie unul dintre cele mai importante ansambluri - monument ale orașului și ale Transilvaniei. În perimetrul său se află urme ale castrului roman suprapuse de fortificația medievală a Albei, ale centrului episcopal medieval și modern catolic, ale capitlului medieval, dar și locuințe ale clericilor. În timpul Reformei religioase, principii Transilvaniei (sec. XVI-XVII) au preluat aici construcțiile mai vechi, le-au refăcut și le-au transformat într-o rezidență amplă și fastuoasă, organizată în jurul a trei curți. Dar, unitatea palatului din sec. al XVII-lea nu s-a păstrat, el suferind multe reparații și adaptări odată cu preluarea sa de către armata habsburgică (sec. XVIII). Ajuns apoi în folosința armatei române, palatul a rămas necercetat în teren până în zilele noastre. Istoria sa se rescrie acum, după investigații, care au debutat în anul 2014.

Ansamblul astfel numit este amplasat la sud și sud-est de catedrala romano-catolică și cuprinde construcții cu etaj ordonate în jurul a două curți rectangulare. Acestea reprezintă cu aproximație doar două treimi din ceea ce a fost, în perioada 1542-1699, reședința principilor Transilvaniei. Inițial, palatul a avut trei curți legate între ele, cu diferite conexiuni în exterior, dar la începutul secolului al XVIII-lea, prin demolarea legăturilor dintre careul vestic și cel de mijloc sau dintre palat și catedrală (capete de aripi, scări, pasaj boltit), administrația habsburgică i-a afectat unitatea primită în perioada sa de glorie din vremea principilor (mai ales Gabriel Bethlen și Gheorghe Rákóczi I). În acel moment, funcțiunile i s-au schimbat. În clădirile curții vestice (acum palatul arhiepiscopal romano-catolic), s-a instalat reînființata Episcopie Catolică, iar corpurile de clădiri de la răsărit, după o amplă renovare, au fost dedicate Arsenalului şi Cazarmei Artileriei. Atunci, Sala Dietei și Sala Tablei princiare, care fuseseră inaugurate în 1643, au fost recompartimentate, scara festivă modificată, aripa transversală dintre curți reclădită, iar „boltele comercianților” parțial dărâmate, parțial modificate. În altă etapă, desfășurată până la 1827, și fostele grajduri ale lui Gabriel Bethlen (în curtea estică) au fost reconstruite.

Pentru palat, destinația de sediu militar s-a menținut circa 300 de ani, chiar dacă armatele s-au schimbat. Locul unităţilor de artilerie austriece, evacuate în anul 1918, a fost luat în 1919 de Regimentul 91 Infanterie al Armatei Române (Cazarma „Regele Ferdinand I”), iar din anul 1956, aici s-a aflat batalionul 167 „Drumuri și Poduri”. Înainte de trecerea în administrarea municipiului Alba Iulia (2006-2007), edificiul a fost deținut de Ministerul Apărării Naționale, ca sediu al UM 01684.

În urma folosirii intense și a reparațiilor multiple din timpul destinației militare, edificiul a căpătat un aspect general auster dincolo de care nu se ghicește încă ce comori artistice și documentare poate să ascundă. Dar, cercetarea lui în teren, care a debutat doar de curând (2014), a început să evidențieze fragmente importante din istoria complicată a palatului cunoscută până acum într-o mică proporție din documentele scrise și cartografice. Pe latura sa sudică stă sub tencuieli groase o bună parte din castrul roman de la Apulum (cu blocuri imense) și din cetatea medievală care l-a moștenit, iar restul perimetrului este plin de urmele unor construcții romane, medievale și premoderne. Ultimele au aparținut unor instituții majore ale Transilvaniei, precum Episcopia Catolică, Capitlul de la Alba Iulia și Principatul, altele, unor case de clerici sau demnitari laici. Treptat, pereții decopertați au început să-și arate fragmentele scăpate întâmplător de la distrugere ale unor decorații vechi: tencuieli decorative medievale și renascentiste, picturi baroce sau rococo, diverse ancadramente sculptate în piatră, de factură romană, romanică, gotică, renascentistă (din care unul însoțit și de blazonul Francisc Várdai 1514-1524) sau barocă. (I.B.)