deschide meniu

Galerie imagini (click pentru a mări)

Spitalul Militar

Clădirile spitalului militar, surprinse de Adalbert Cserni în fotografiile sale în jurul anului 1900, îşi au originea la începutul secolului XVIII, ba poate chiar în ultimii ani ai secolului anterior, atunci când a fost atestată funcţionarea unei instituţii spitaliceşti în Alba Iulia. În cei aproape 300 de ani de funcţionare, spitalul a purtat diferite denumiri, existenţa sa fiind strâns legată de evenimentele majore prin care oraşul a trecut în tot acest timp. Epidemiile, revoluţia din 1848-1849, Primul Război Mondial, dar mai ales al doilea, şi-au pus puternic amprenta asupra evoluţiei sale, precum şi asupra numărului de bolnavi internaţi.

Situat în apropierea Catedralei Încoronării, în partea de vest a Cetăţii, Spitalul Militar din Alba Iulia, surprins de Adalbert Cserni în fotografiile sale la începutul secolului XX, nu beneficiază din păcate de un amplasament favorabil care să-l facă pe trecător să remarce această construcţie. Mascat de o clădire puţin impunătoare, doar cu parter, care pe atunci era destinată serviciului administrativ, edificiul spitalului este caracterizat printr-o accentuată lipsă de perspectivă către stradă. Ca atare, cel care trece astăzi de poarta de la intrare rămâne surprins să vadă că a ajuns în faţa unor clădiri necunoscute pentru el, destul de vechi, dar mari şi aspectuoase, care pe atunci erau pavilioanele cu bolnavi.

Deşi avem dovezi care atestă faptul că pe teritoriul de astăzi al municipiului Alba Iulia a fost practicată medicina încă din Antichitate, întrucât au fost găsite mai multe instrumente chirurgicale din perioada stăpânirii romane, primele informaţii în legătură cu existenţa unui spital militar sunt consemnate pentru ultimii ani ai secolului XVII şi primii ani ai celui următor, dar şi acestea sunt oarecum nesigure, întrucât ele apar doar într-un ghid al oraşului publicat în 1912. Fără a fi certă, o atestare mult mai credibilă este dată de planurile inginerului-maior J. C. Weiss, din 1731 şi 1736, acolo unde clădirea spitalului militar apare reprezentată sub forma unei mici construcţii în formă de „L”, retrasă de la aliniamentul stradal. În deceniile ulterioare s-a realizat o extindere, reprezentarea sa în planuri fiind de data asta similară mai mult literei „U”, întrucât, pe lângă Kleines Spital (Spitalul Mic) sau Doktor Haus (Casa Doctorului), la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX a fost construit Neu Spital (Noul Spital) sau Grosse Spital (Spitalul Mare).

La 1900, ansamblul arhitectonic era numit K.u.K. Truppen Spital, pentru ca trei ani mai târziu să se revină la denumirile anterioare, de Kleines Spital şi, respectiv, Grosse Spital. După organizarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, atunci când pe fondul înfrângerii Austro-Ungariei în Primul Război Mondial, a dezmembrării sale şi a unirii Transilvaniei cu România Vechiului Regat, spitalul militar austro-ungar a avut aceeaşi soartă ca şi celelalte clădiri militare din interiorul cetăţii, în sensul că a fost preluat de autorităţile române. La 20 decembrie 1918 s-a înfiinţat deja Spitalul Militar Alba Iulia. Instituţia a funcţionat sub această titulatură până în anul 1932, atunci când denumirea sa a fost schimbată în „Spitalul Militar Medic General Dr. Carol Davila”. O ultimă modificare s-a produs în 1945, finalul celui de-al Doilea Război Mondial marcând deschiderea Spitalului de Neurologie şi Neuropsihiatrie Alba Iulia.

Existenţa instituţiei spitaliceşti albaiuliene, care se întinde pe o perioadă de aproape trei secole, a fost strâns legată de evenimentele importante prin care oraşul a trecut în tot acest timp. Conflictele armate, izbucnirea epidemiilor, asedierea cetăţii de către revoluţionarii maghiari în 1849, prima conflagraţie mondială, dar mai ales a doua au avut un impact major asupra modului în care aceasta a funcţionat, dar mai ales asupra numărului de bolnavi internaţi. Astfel, într-un „bombardament ucigaş de 5 ore” pe care cetatea a trebuit să-l suporte în ziua de 24 iunie 1849, în condiţiile în care scorbutul şi tuberculoza erau larg răspândite în rândul apărătorilor, spitalul a fost grav afectat, iar răniţii evacuaţi în cazărmile din apropiere, redeschiderea sa fiind posibilă doar o lună mai târziu, atunci când s-a reuşit o refacere parţială a clădirilor sale. Părăsirea taberei Germaniei de către România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin actul de la 23 august 1944, a avut consecinţe directe şi asupra spitalului din Alba Iulia, care, la 8 septembrie, a suferit un nou bombardament, de data aceasta aerian, fiind lovite două pavilioane, dar fără a fi afectată funcţionarea sa. Deşi era situat departe de linia frontului, ca o consecinţă a participării armatei române pe Frontul de Est, au fost internaţi în anul 1941peste 2400 de pacienţi, numărul acestora crescând în fiecare an, pentru a depăşi 6300 în 1944, atunci când operaţiunile militare împotriva trupelor germano-maghiare se desfăşurau în zona Aiud - Turda - Ocna Mureş.

Clădirea dispune de elemente inedite, între care forma tipic barocă a acoperişului, masivitatea neobişnuită a coşului de fum, alături de alte caracteristici ale edificiilor cu destinaţie militară construite în decursul secolului XVIII în interiorul cetăţii din Alba Iulia. Toate acestea fac ca întregul ansamblu arhitectonic să fie o destinaţie atractivă pentru potenţialii săi vizitatori, în condiţiile în care până acum clădirile fostului spital militar au fost puţin puse în valoare din punct de vedere turistic. (S. A.)