deschide meniu

Galerie imagini (click pentru a mări)

Alba Iulia - un paradox economic

Să începem prin a ne pune în locul celui care, privind pe fereastra trăsurii, pe la 1900, reţinea câteva imagini fugitive de pe fronturile stradale ale oraşului. Este adevărat, venind dinspre sud, călătorul de la schimbarea veacului al XIX-lea era impresionat de dimensiunile edificiului Morii Johanna, întruchipare a ideii de industrie. Această senzaţie era însă efemeră, deoarece următoarele secvenţe îl îndreptăţeau să creadă că tocmai traversează o aşezare cu o „economie de dugheană”. Într-adevăr, ce surprize economice ar fi putut oferi o urbe cu 11.000 de locuitori, comunitate felurită sub aspectul componenţei etnice. Această punere în temă nu face însă altceva decât să sublinieze nepotrivirea dintre impresia călătorului grăbit şi viaţa reală a unei comunităţi urbane. Alba Iulia, oraş mic dar în curs de modernizare, era pe cale să-şi constituie o economie diversă, dominată fireşte de comerţ, dar în care industria creştea, legată de agricultura practicată de cei mai mulţi dintre locuitorii oraşului şi ai zonei.

Este cazul, pentru început, să facem dreptate încercând să reabilităm expresia de „economie de dugheană”. Cumpărătorul de rând prefera să treacă pragul „boltei” comerciantului evreu, de unde putea cumpăra un ac, dar şi o coasă, petrol pentru lampă, sare sau bere. Sensibilitatea lui Adalbert Cserni a fost ispitită de o astfel de „boltă” situată în Novák Ferenc tér şi pe care însuşi reputatul arheolog şi fotograf o numeşte „casa veche”. De pe hârtia fotografică ne atrage imaginea unei clădiri mici, intrată parcă în pământ datorită neîncetatei înălţări a nivelului de călcare. Prin zidurile groase, prin feroneria artistică şi prin forma şarpantei, clădirea ne sugerează o arhitectură de la începutul secolului al XIX-lea, dacă nu din cel anterior. Din păcate, din prăvălia lui Antal Lakner nu a mai rămas decât imaginea.

Comerţul Alba Iuliei nu se limita totuşi la acest nivel elementar care putea fi întâlnit şi în satele mai răsărite. Imaginile fotografice, dar şi alte surse, ne oferă surpriza de a descoperi că orăşelul de pe Mureş este legat de saga unei ilustre familii de comercianţi transilvăneni. Avându-şi rădăcinile în secole mai îndepărtate, numele săsesc Misselbacher este atestat cu certitudine în Sighişoara veacului al XVII-lea, pentru ca în 1818 să apară firma comercială a familiei. După ce au făcut istorie în Sighişoara, prosperând, Misselbacherii s-au strămutat în 1865 în Sibiu, unde înflorirea afacerii lor a continuat. În 1902, într-una dintre cele mai impozante edificii din Piaţa Mare a Sibiului, s-a deschis magazinul de specialităţi alimentare Julius B. Misselbacher. Cam în acelaşi timp, firma şi-a făcut apariţia şi în Alba Iulia, şi nu oriunde, ci în Novák Ferenc tér, numită şi Piaţa Mare, azi Piaţa Iuliu Maniu, în centrul comercial al oraşului de jos. Ascensiunea afacerii n-a slăbit, deoarece la scurt timp firma „D. Misselbacher J. B.” a apărut pe clădirea de alături, mai impozantă, cu două nivele. Magazinul din Alba Iulia oferea, en gros şi en détail, produse interne şi din import, alimentare, chimicale şi materiale de construcţii.

Cazul descris mai sus, de „mare comerţ”, nu era unul singular în Alba Iulia. Neîncrezători iniţial, cedăm în faţa evidenţei surselor şi acceptăm că în centrul oraşului se afla, din 1929, un mare depozit de automobile de lux. Acesta aparţinea Întreprinderii Aszlanyi şi Baumannn, care deţinea exclusivitatea comercializării automobilelor Chevrolet în judeţul Alba. Acelaşi stabiliment administra un depozit de anvelope Firestone.

Cinci dintre firmele comerciale erau organizate ca societăţi pe acţiuni. Ghidurile oraşului conţin reclame pentru aproape 40 de întreprinderi din această ramură, dar numărul lor trebuie să fi fost mult mai mare. În deceniile interbelice românii, cu doar cinci firme consemnate, mai multe în realitate, se străduiau să-şi extindă poziţiile pe un teren dominat până atunci de reprezentanţii altor etnii. O anumită tendinţă de dezvoltare economică este ilustrată de înfiinţarea în 1927 a Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Alba, al cărei sediu, care păstrează farmecul arhitectonic al epocii, a fost inaugurat la scurt timp.

Alba Iulia centru comercial în prima jumătate a secolului XX? Este poate prea mult spus în condiţiile în care oraşul nu se singulariza sub acest aspect în mediul urban al provinciei. Memoria fotografică contrazice însă mitul târgului prăfuit, cu o viaţă comercială insuficientă şi anacronică.

În termeni similari se poate discuta despre industria Alba Iuliei, deşi această ramură era totuşi departe de a-i putea concura viaţa comercială. Într-un oraş aflat în proximitatea unei întinse zone agricole, era firesc să constatăm preponderenţa unor întreprinderi profilate pe prelucrarea cerealelor. Exerciţiul de memorie vizuală readuce în atenţie Moara Johanna, care, desigur cu alt nume şi alţi proprietari, domină prin masivitatea ei porta sudică a oraşului. Fondat în 1894 de Adolf şi Samuel Glück, stabilimentul s-a dezvoltat, ajungând în 1912 la o producţie zilnică de şase vagoane. Morii Johanna i se adăugau două întreprinderi similare, cea a lui Rudolf Glück, inaugurată în 1907 şi Moara Elisabeta, în 1930, destinate, împreună, să distingă Alba Iulia printr-o producţie semnificativă de făină pentru consumul intern, dar şi pentru export.

O altă industrie a prosperat în Alba Iulia, ilustrând abundenţa grânelor, dar şi o înclinaţie alimentară nu tocmai sănătoasă a localnicilor, dincolo de apartenenţa lor etnică sau socială. Este vorba de rafinăriile de alcool. Cea mai importantă fabrică de spirt a fost înfiinţată în 1873 de Iacob Glück, cel care a reuşit să-şi înalţe familia în rândul celor mai înstărite case evreieşti din Transilvania. Cu o producţie zilnică, în epocă, de 12 hl de alcool pur, fabrica domina până nu demult prin coşul său industrial peisajul urban al oraşului de jos. Tot în ultimul sfert al secolului al XIX-lea şi-au început activitatea în Alba Iulia alte două fabrici importante cu acelaşi profil.

Cinci fabrici de mobilă, Fabrica de ţiglă Muschong din Sântimbru, o fabrică de săpun şi „Helia”, fabrică de încălţăminte apărută mai târziu, în 1926, în total 18 întreprinderi care merită să fie luate în considerare întregeau tabloul industrial al Alba Iuliei. Era mult?, era puţin?, o astfel de activitate economică trebuie evaluată în funcţie de dimensiunile specifice contextului istoric în care s-a desfăşurat. (V.M.)